Poarta a III-a.
O descoperi în toată splendoarea. E singura poartă prin care se face intrarea propriu-zisă în fort, fiind cel mai important ansamblu sculptural al întregii cetăţi, şi, totodată, cea mai valoroasă lucrare barocă din Transilvania. Aflată în mijlocul curtinei formate de bastioanele Sf. Eugeniu şi Sf. Capistrano, este monumentală, impresionând prin ornamentaţia sculpturală (de inspirație mitologică), ce atinge, pe alocuri, exuberanţa rococo-ului. Panourile de la exterior şi interior sunt inspirate de contextul politico-militar al epocii în care a fost construită cetatea. Astfel, la est, poarta e încoronată de statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea, din ordinul căruia a fost ridicată fortificaţia. La stânga şi la dreapta, statuia e încadrată de grupuri sculpturale cu turci striviţi sub copitele calului, iar în soclul statuii există o temniță cunoscută ca „celula lui Horea”, temnița sa reală aflându-se, de fapt, în zidul cetății. Stema Austriei apare şi aici, încununând această operă barocă de mare fineţe.