„Înainte de a pleca din Alba Iulia, vreau să relatez câte ceva despre acest castel şi despre oraş. [...] Oraşul e acum totuşi foarte mic. Exceptând zidurile castelului, oraşul e destul de neînsemnat şi plin de noroi. Catolicii aveau acolo o biserică proprie, existau diverse dughene cu mărunţişuri, unde negustorii greci aveau de vânzare tot felul de mărfuri turceşti, pânzeturi fine de toate culorile şi altele, căci ungurii mai ales folosesc mărfuri şi haine străine. În piaţă era o spânzurătoare de lemn, de care atârna aproape în fiecare zi de târg săptămânal câte un român… În poarta prin care ieşi din castel în oraş era o închisoare, pe care ei o numeau temniţă… Înăuntru, între zidurile castelului, locuiau mulţi evrei, care făceau negoţ cu mărfuri turceşti şi aveau o sinagogă a lor. În faţa castelului se aflau câteva case de zid, foarte dărăpănate, iar în partea cealaltă, altele de acelaşi fel.” (Conrad Iakob Hiltebrandt, 1656)
„Trupele tătarilor, care ocupaseră toate părţile cetăţii şi care nu puteau fi înfrânţi în nici un chip, au luat mai întâi clopotele de la biserici şi, mai găsind şi alte avuţii, au capturat prăzi nenumărate şi peste măsură de mari; apoi au dat foc acestui oraş frumos, plăcut şi înfloritor. [...] Acum însă, cetatea lui Mihai Apaffi şi bisericile, piaţa, târgul, precum şi băile, hanurile şi seraiurile dinastiilor, până la malul râului Mureş, precum şi o altă parte, până la locul de spânzurătoare, sunt atât de înfloritoare, încât nu pot fi descrise.” (Evlia Celebi, 1661) (F.R.T.)
