Oricat ar fi de greu de crezut, privind ruinele, totusi castelul de la Vintu de Jos era, odinioara, un loc plin de viata si, mai ales, semnificativ din punct de vedere arhitectural. Initial, destinatia complexului era de manastire dominicana, ridicata in prima jumatate a secolului al XIV-lea. Cat despre biserica manastirii, aceasta era uimitoare ca proportii (47 m lungime), avand corul prelung, poligonal si nava acoperita de bolti ogivale. In 1532, insa, in timpul crizei traversate de biserica romano-catolica din Transilvania, ultimul calugar a fost alungat de nobilul Nicolae Kocsardy, care a transformat manastirea in castel. L-a vandut apoi lui Gyorgy Martinuzzi, episcop de Oradea si guvernator al Transilvaniei.
Unele izvoare atesta castelul drept cetate regala a domnitorilor Radu de la Afumati si Radu Paisie, din Tara Romaneasca. Dar Martinuzzi este cel care va purcede la primele reamenajari importante, desi asasinarea sa din 1551, intr-una din incaperi (din ordinul generalului Castaldo) face ca edificiul sa treaca, ulterior, prin mainile multor posesori. Astfel se face ca, la inceputul secolului al XVII-lea, castelul ajunge in stapinirea principelui Bethlen Gabor, care realizeaza alte modificari majore, completate in secolele XVII-XVIII.
Rezonantele sumbre ale castelului nu se opresc odata cu omorarea lui Martinuzzi. Patru decenii mai tarziu, in 1595, Aron Tiranul – fiu al lui Alexandru Lapusneanu si domn al Moldovei, supranumit „cel Cumplit” – a fost intemnitat in castel impreuna cu familia sa in urma unui complot pus la cale de Sigismund Bathory. A fost ucis in 1595, iar oasele i-au fost aruncate afara din mormant de catre soldatii armatei lui Basta, in anul 1600.
