Castrul Roman

Pulsaţiile istoriei sunt vii la Alba Iulia iar zidul ce s-a păstrat din castrul roman spune multe despre viaţa milenară a oraşului. Mărturie vie a stabilirii, aici, a Legiunii a XIII-a Gemina, castrul face parte din Traseul celor Trei Fortificaţii şi reconstituie, prin ziduri de piatră şi soldaţi romani, ambianţa antichităţii.

Odată ce intri pe poarta Traseului celor Trei Fortificaţii şi treci de ghereta gărzilor, în dreapta poţi zări ruinele zidurilor sudice ale taberei militare (castrum stativum), ridicată la începutul veacului al II-lea, când romanii şi-au instalat aici Legiunea a XIII-a Gemina, în urma cuceririi regatului dac.

Era o legiune de elită, renumită pentru combativitatea de care a dat dovadă în cele mai importante lupte, care, în urma dislocării din Vindobona (actualul oraş Viena) a fost cantonată în apropierea fostei cetăţi dacice Apoulon, în 106 d.Hr. Primeşte rolul de a păzi ţinutul aurifer şi drumul de transport al aurului către Roma şi va deţine cel mai important rol în provincie până la retragerea romană din Dacia. În apropierea castrului au fost edificate două oraşe ale căror denumiri au fost inspirate de numele vechii cetăţi dacice, punându-se bazele nu numai ale unui important centru militar, economic şi administrativ, dar şi ale unei copii fidele a vieţii ce anima urbele romane.

În urma cercetărilor arheologice s-au obţinut date privind planul castrului care se întindea pe o suprafaţă de 30 de hectare în formă dreptunghiulară, conform arhitecturii militare romane, cu porţi de acces şi ziduri groase, înalte de patru metri, construite din piatră cioplită. (C.C.)

castrul_roman_apulum_22
TOP
Ghid turistic digital Alba