Şi nu doar vechimea o separă, cumva, de restul mănăstirilor din judeţ. De cum intri pe poarta mare de zid, parcă nu mai auzi nimic din gălăgia de afară. Curtea e largă, verde, cu pâlcuri de brazi bătrâni, care aştern o pace indescriptibilă peste mănăstire. O alee de piatră te va duce direct spre bisericuţă, care te uimeşte cu statura sa albă şi ferestre înguste ca în poveşti.
Veacul al XV-lea a pus piatra de temelie a acestui lăcaş, fiind întemeiat de călugării care sihăstreau în Ţara Moţilor. Încă de atunci, avea un mare rol duhovnicesc pentru ţinutul moţesc, păstrând o bună legătură atât cu mănăstirea Peri din Maramureş, cât şi cu mănăstirile bucovinene, ce ofereau cărţi de slujbă. Ctitorită în anul 1429, de către boierul Stanislau, era singura mănăstire din această zonă profund ortodoxă, iar viaţa aşezământului era animată de şcoala bisericească, desfăşurată aici în chilii.
