Schitul a fost ridicat înainte de război, în 1935, de către preotul Alexandru Rujdea, de atunci rămânând mănăstire de călugări. A suferit şi o perioadă de întrerupere, între 1959 şi 1976, după care viaţa monahală a fost reluată neîntrerupt până azi.
Ascuns, retras... Sunt cuvintele care i se potrivesc cel mai bine schitului de la Poşaga, care te uimeşte încă de la intrare cu aerul său neobişnuit de tăcut. Parcă totul rămâne fără glas, dincolo de porţile de lemn cioplit, dându-ţi senzaţia că, aici, rânduiala mănăstirească șade în nemişcarea ce cuprinde curtea, bisericuţa şi clopotniţa. Tihnei de aici i se adaugă fineţea incredibilă a sculpturilor în lemn (realizate în 1981), de factură neo-brâncovenească, cu un exuberant caracter floral care înveşmântează mănăstirea. Cât despre autorul acestei opere în lemn, el este Vasile Sălăjan, sculptor din Baia Sprie, al cărui nume stă scris cu slove mari chiar deasupra porţii mănăstirii. (F.R.T.)
