Asemănători dar şi deosebiţi de moţii apuseni, mocanii prezintă particularităţi distincte de grai, caracter, obiceiuri, manifestări sufleteşti, precum şi o fizionomie deosebită. Au o statură robustă, înaltă, culoare a părului castanie sau blondă, iar dărnicia, jovialitatea şi sinceritatea mocanilor se oglindesc până şi în albul imaculat al portului lor popular. În trecut, mocanii obişnuiau să-şi construiască locuinţele exclusiv din lemn de fag sau brad, iar dacă acoperişurile erau realizate din paie, astăzi prezintă învelitori din ţiglă sau şindrilă.
În multe situaţii limită au opus rezistenţă, fiind nevoiţi să alunge popoare năvălitoare sau să participe la momente istorice decisive alături de moţi, apărând împreună acelaşi pământ moştenit din străbuni. În vremuri de restriște, femeile şi copiii se adăposteau în aceste zone muntoase, unde duşmanul nu cuteza să pătrundă, fiind vestite tăria şi iscusinţa lor strategică. Zonele de lângă Roșia Montană, Zlatna şi Abrud au fost bogate în zăcăminte aurifere, principala preocupare de aici fiind mineritul (mai exact, aurăritul). În oraşe, meşterii giuvaiergii vindeau salbe din aur, pe care femeile le purtau la diverse sărbători. (C.C.)
