Se zice că mândrele, sperând că îşi găsesc soţ, veneau cu zestrea gata așezată pe cai, iar preoţii săvârşeau cununiile acolo, pe Muntele Găina. Fetele se pregăteau ani întregi pentru ziua cea mare de pe munte. Fiecare familie, care avea fată de măritat, îşi ridica un cort pe munte, în care scotea zestrea la vedere şi îi aştepta pe peţitori. Nici feciorii nu se lăsau mai prejos. Se adunau însoţiţi de familiile lor şi aduceau ceea ce era mai bun, mai ales o curea frumoasă plină de argint şi aur. Iar după ce îşi alegeau mireasa, urma o „încredinţare“ înaintea publicului, ce consta în schimbarea de năfrămi numite „credinţe“. După încredinţare, se lua prânzul, apoi se încingea hora peste târg, formată din moţi şi crişeni, care îşi adresau tot felul de satire. Din aceste glume, de cele mai multe ori se iscau certuri care degenerau în bătăi sau, aşa cum se zicea, în „nerânduieli“.
La apusul soarelui, însă, toate bune şi frumoase. Oamenii începeau să plece râzând şi glumind. Crişeanul, fiind mai iute la fire şi rău la mânie fiindcă nu şi-a putut vinde oalele, începea să le spargă cu bâta. Moţul, în schimb, dorind ca oalele cumpărate să ajungă mai iute acasă, le dădea de-a rostogolul din deal...
În prezent.
Azi, lumea vine la Găina nu neapărat pentru căsătorii pe munte, ci pentru marea sărbătoare etno-culturală care a devenit Târgul de Fete. Dar şi pentru distracţie, târgul fiind un weekend cu discotecă pe munte, artificii, foc de tabără, cu paradă a portului popular, cu târg de obiecte populare și spectacole de muzică tradiţională. (F.R.T.)
